Acțiuni listate la bursă

Actiuni la bursa, cum le analizam
Actiuni listate la bursa, cum le anălizăm

Introducere

Acțiuni listate la bursă: ce sunt ele, cum le putem folosi, cum le putem analiza. În această postare vom vorbi despre toate aceste topicuri și multe altele. Voi prezenta chestiuni generale referitoare la acțiunile la bursă, dar și noțiuni mai tehnice, așa că hai să începem.

Acțiuni listate la bursă: ce sunt ele?

actiuni la bursa: bucati dintr-un intreg
Acțiuni la bursă: bucați dintr-un întreg

După cum am scris în postarea asta, acțiunile listate la bursă sunt o categorie de active (adică mijloace care îți pot asigura o sursă de venit).

Când o companie decide că dorește să atragă finanțare, poate apela la mai multe forme de a atrage bani:

  • credit bancar
  • emisiuni de obligațiuni corporative
  • listarea pe bursa de valori

Listarea pe bursă a unei companii, înseamnă că proprietarii acesteia renunță la o parte din aceasta, în schimbul unei sume de bani. Bucata la care renunță este împărțită în mai multe părți, părți care se numesc ACȚIUNI.

Iar o persoană care deține acțiuni se cheamă ACȚIONAR.

Avantajele acțiunilor listate la bursă

  • o companie listată trebuie să se supună unor audituri financiare meticuloase, fapt care dă un grad mai ridicat de încredere acesteia;
  • acțiunile pot fi vândute și cumpărate, fără nici un fel de restriciții;
  • ca acționar, ai dreptul la o parte din profiturile firmei (fie sub formă de dividente, fie sub formă de creșterea valorii acțiunilor);
  • ca acționar ai dreptul să participi și să votezi în AGA (adunarea generală a acționarilor). În AGA se votează toate deciziile importante la nivel de companie. Votul tău ca valoare, va fi direct proporțional cu numărul de acțiuni deținute.

Dezavantajele acțiunilor listate la bursă

  • ca acționar TU deții o parte din firmă, deci dacă firma are pierderi acestea se vor reflecta în prețurile acțiunlor tale;
  • prețul acțiunilor poate varia foarte mult într-o perioadă scurtă de timp;
  • în caz de faliment al companiei, tu ca acționar nu vei fi primul care va avea dreptul să își ceară banii înapoi (primii sunt cei care aveau obligațiuni sau acțiuni preferențiale).

Cu alte cuvinte, tu ca acționar preiei o parte (mică) din companie cu bune și cu rele. Dacă aceasta merge bine și prețul acțiunilor tale va crește. Dacă însă, aceasta merge rău și prețul acțiunlor va avea de suferit.

Acțiuni listate la bursă: cum le alegem?

Cum alegem cele mai bune actiuni la bursa?
Cum alegem cele mai bune acțiuni la bursă?

Prețul unei acțiuni la bursă

Trebuie să știm că prețul unei acțiuni nu este egal cu valorea acțiunii. Astfel, prețul este impus de cei care vând și cumpără, pe când valoarea acesteia la un moment dat este dată de valoare companiei la acel moment, împârțită la numărul de acțiuni.

Piața bursieră are o tendință de a oscila între frică (prețuri mai mici decât valoarea acțiunilor) și lăcomie (prețuri mai mari decât valoarea acțiunilor).

Un indicator orientativ al stării pieței la un moment dat este oferit de cei de la CNN și anume indicatorul frică-lăcomie.

Să luăm ca exemplu prețul acțiunilor Apple simbol AAPL

Fluctuația prețului acțiunilor

Astfel, dacă în 14 Februarie 2020, prețul unei acțiuni era de aprox. 325 de dolari, acesta a scăzut la un minim de 225 de dolari în 15 Martie 2020 (minus 30%). Este greu de crezut că valoarea companiei a scăzut cu aproape 30% în aceași perioadă.

Prețul unei acțiuni poate varia în funcție de foarte multe criterii. Pentru a încerca să se stabilească o modalitate de a stabili valoarea unei acțiuni, s-au dezvoltat 2 tipuri de analize: cea tehnică și cea fundamentală.

Analiza tehnică – tendințe

Analiza tehnică: modalitate de a stabili tendințe pentru acțiuni la bursă
Analiza tehnică: modalitate de a stabili tendințe pentru acțiuni la bursă

Acest tip de analiză este una grafică a evoluției anterioare a prețului unui acțiuni. Pe baza acesteia se pot stabili niște tendințe fie de creștere, fie de scădere, niște praguri minime și maxime ale prețurilor.

Acest tip de analiză este în principal utilizată de persoanele care fac trading sau tranzacții pe termen scurt.

Avantajul analizei tehnice

Avantajul acestui tip de analiză este că implică un număr relativ mic de criterii de analiză. Acestea, odată însușite pot fi aplicate oricărui tip de instrument financiar.

Dezavantajul analizei tehnice

Dezavantajul principal este că acest tip de analiză, nu ține cont de situația din piață sau de știrile referitoare la companie. Acest lucru înseamnă că odată apărut un element nou în cadrul companiei, analiza tehnică va avea dificultăți în stabilirea trendului.

Analiza fundamentală- criterii financiare

Analiza fundamentală: stabilirea datelor financiare ale unor actiuni la bursa
Analiza fundamentală: stabilirea datelor financiare ale unor acțiuni la bursă

Acest tip de analiză este bazată pe datele financiare ale companiei precum și știrile disponibile în piață.

Acest tip de analiză este utilizată în principal pentru stabilirea unei evoluții probabile a companiei pe termen mediu și lung.

Analiza fundamentală se poate face pe 2 linii principale:

  • cantitativ – face referire la analiza datelor financiare
  • calitativ – face referire la calitatea managmentului, la politica companiei și la modul ei de a face business, precum și la piața și industria din care face parte.

Avantajele analizei fundamentale

Acest tip de analiză are ca avantaj principal faptul că ia în calcul o multitudine de date financiare, pe care le corelează cu știrile depre companie și piața financiară. Această multitudine de criterii poate stabili mai clar o tendință pe termen lung.

Dezavantajele analizei fundamentale

Dezavantajul major al acesteia este că trebuie luați în calcul o multitudine foarte mare de date financiare precum și știri din piață.

Un alt dezavantaj major este faptul că la tipuri diferite de companii se aplică criterii diferite, fapt pentru care acest tip de analiză implică un cost de timp foarte ridicat.

Exemplu de analiză fundamentală cantitativă

Să luăm ca exemplu, compania OMV Petrom (Simbol SNP), una dintre cele mai mari companii de pe bursa de valori București.

Odată intrat pe site-ul BVB putem vedea datele financiare și indicatorii financiari ai companiei.

Date referitoare la prețul unei acțiuni la bursă

Prețul BID este prețul MINIM pentru care un vânzator este dispus să vândă acțiuni.

Prețul ASK este prețul MAXIM pentru care un cumpărător este dispus să cumpere acțiuni.

Date companie
Date companie

Valoarea nominală a unei acțiuni este valoarea la care a fost listată inițial.

Numărul de acțiuni este numărul de acțiuni disponibile. Acest număr poate crește prin emiterea de noi acțiuni.

Indicatorii generali

Indicatori financiari
Indicatori financiari

Capitalizarea companiei este dată de numărul de acțiuni emise înmulțite cu prețul unei acțiuni.

Această capitalizare poate varia fie prin varițiile prețului acțiunii, fie prin variața numărului de acțiuni disponibile (diluarea valorii prin emiterea de noi acțiuni).

Cu cât o companie este mai mare (are capitalizare mai mare), cu atâta prețul acțiunii va varia mai puțin.

EPS (earnings per share- profitul net per acțiune) este valoara profitului companiei împărțită la numărul de acțiuni emise. Aceasta reprezintă cât ar câștiga un investitor dacă, tot profitul ar fi repartizat acționarilor.

PER sau P/E (price to earning ratio sau price/earnings- coeficientul de capitalizare bursieră) este raportul dintre prețul unei acțiuni și EPS.

Practic acest coeficient îți spune în câți ani îți recuperezi investiția din dividente.

În exempul nostru un PER de 5.32 înseamnă că ne-am recupera investiția inițială în aproxiamtiv 5 ani.

Cu cât un PER ete mai mic, cu atât (teoretic) o companie este mai atractivă.

PER variază intre 1-5 (companie subevaluată) 5-15(companie corect evaluată) +15 (companie supraevaluată).

Cel mai eficient fiind comparația indicatorului între diverse companii din același domeniu de activitate.

Dividentul reprezintă o sumă de bani care va fi distribuită unui acționar pentru fiecare acțiune deținută. În cazul nostru înseamă că pentru fiecare acțiune deținută, un acționar va primi 0.031 RON.

DIVY (divident yield- randamentul dividentului) este raportul dintre dividentul net și prețul acțiunii.

Odată stabilit un divident, randamentul acestuia poate varia semnificativ prin creșterea sau scăderea prețului unui acțiuni.

P/BV (price per book value) este raportul dintre preț și valorea contabila a unei acțiuni.

Valoarea contabila a unei acțiuni este calculată sub forma raportului dintre capitaluri proprii și numărul total de acțiuni emise de companie.

P/BV variază intre 0-1 (companie subevaluată) 1-2 (companie corect evaluată) +2 (companie supraevaluată).

Cel mai eficient fiind comparația indicatorului între diverse companii din același domeniu de activitate.

Noțiuni suplimentare despre dividente

Dividentele în cazul unor actiuni la bursa
Dividentele în cazul unor actiuni listate la bursă

Am decis să fac acest subcapitol scurt aici, pentru că deja a început perioada de distribuire a dividentelor la bursă și consider că ar fi utilă o descriere mai aprofundată.

Pentru fiecare divident anuntat există o dată Ex-divident. Această zi este prima zi în care cei care cumpără acțiuni, NU vor mai primi dividente pentru anul în curs. De asemenea în acestă zi, prețul acțiunii se va corecta (va scădea) cu valoarea dividentului. (Este și logic, deoarece valoarea companie scade cu valoarea dividentului care va fi oferit acționarilor).

O listă cu toate companiile care distribuie dividentela BVB și valoarea acestora o puteți găsi aici.

În principal prețul unei acțiuni crește în apropierea ex-divident și apoi scade cu valoarea dividentului la data ex-dividet.

În principal dividente sunt oferite de companii mature, care nu mai au cum să crească exponențial, deci și nevoia de investiții este mai scăzută.

Companiile mici sau medii în principal, nu oferă dividente pentru că este mai util pentru acționari să reinvesească profitul în creșterea companiei.

Companiile de stat Românești sunt obligate prin lege să ofere minim 50% din profit acționarilor sub formă de dividente.

Mai multe informații generale despre dividente poți citi aici.

Concluzie

Concluzii

După cum poți vedea dacă dorești să analizezi o acțiune individuală este nevoie de MULTĂ muncă. Este recomandat să te informezi foarte bine, înainte de a investi în acțiuni individuale, să îți faci un IPS și apoi să îl respecți.

Acestea au potențial foarte mare de sporire a capitalului (creștere), dar există și șansa să dea faliment. Vezi cazul Hertz, o companie despre care mulți am auzit, dar care s-a indatorat prea mult și a prins-o criza nepregătită.

Până data viitoare,

Spor la investit!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *